ISTORIA ARTEI: Mesopotamia - Strălucirea Sumerului

ISTORIA ARTEI: Mesopotamia - Strălucirea Sumerului

Ţinutul minunat ce leagă din punct de vedere etno-cultural Africa de Asia – teritoriu pe care vechii greci îl numeau Mesopotamia („ţara dintre fluvii”) şi care poartă în zilele noastre numele de Orientul Mijlociu – a fost în Antichitate patria unor seminţii puternice, capabile să creeze o civilizaţie fastuoasă, comparabilă cu cea a Egiptului antic. Cele două fluvii care îl străbat sunt Tigrul şi Eufratul, ale căror ape izvorăsc din Munţii Armeniei şi curg domol până ajung să se verse în Golful Persic, transformând câmpia din sud într-o grădină roditoare. Lipsită aproape complet de bariere naturale care să îngreuneze migraţiile şi invaziile, Mesopotamia a cunoscut de-a lungul istoriei sale succesiunea a numeroase culturi şi imperii. Vestigiile rămase în urma lor vor fi vizitate, câteva milenii mai târziu, de generaţii de arheologi dornici să le scoată la lumină.

În mileniul al IV-lea î.e.n., sumerienii, a căror origine rămâne obscură, au fost cei dintâi care au construit aşezări stabile în valea mesopotamiană, ridicând aici centre urbane precum Ur, Uruk şi Lagaş. Primele dinastii sumeriene corespund cronologic celor dintâi dinastii ale Imperiului Vechi egiptean. Bunăstarea generală a permis existenţa unei societăţi ai cărei sacerdoţi au elaborat o religie politeistă complexă, în care zeii erau reprezentări antropomorfe ale forţelor naturii. Din punct de vedere cultural, sumerienii au inventat scrierea cuneiformă şi au demonstrat un interes deosebit pentru ştiinţă, în special pentru medicină, matematică, astronomie şi astrologie.

Arta specifică Sumerului a fost, înainte de toate, arhitectura, sinteză a artei şi tehnicii, iar toate documentele scrise care ne-au parvenit afirmă că înălţarea templelor era preocuparea de seamă a suveranilor. Edificiu sacru în forma piramidei în trepte, ziguratul avea între trei şi şapte etaje, exteriorul fiecărui etaj fiind împodobit cu plăci ceramice diferit colorate, în acord cu simbolismul religios. Arhitecţii sumerieni, neavând la îndemână materiale rezistente, ci doar argilă, asfalt şi trestie, au reuşit totuşi să proiecteze zigurate care să reziste peste veacuri. Colosala muncă depusă pentru ridicarea lor a fost efectuată de oameni liberi, care-şi exprimau astfel veneraţia şi devotamentul faţă de divinităţile lor. „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume!” spuneau cu mândrie locuitorii ţării Şinear (Sumer) când construiau un zigurat (conform Genezei, 11-4). Ziguratele exprimă în mod desăvârşit imaginea unui munte în vârful căruia sălăşluiesc zeii sau a unor trepte pe care zeii coboară spre oameni, iar oamenii urcă la zei. Aceste turnuri înalte, pornite parcă să cucerească cerul, vor constitui tipul principal de construcţie religioasă al tuturor popoarelor care se vor perinda prin Mesopotamia în perioada Antichităţii.

Zidurile de apărare au devenit neapărat necesare din pricina războaielor pentru hegemonie purtate între orașele-stat sumeriene. Aceste ziduri îmconjurau templul, palatul regal şi oraşul cu locuitorii săi. La fel ca în cazul grecilor micenieni, al romanilor sau al popoarelor Evului Mediu european, zidurile unui oraş sumerian constituiau apărarea şi semnul său distinctiv. Bunăoară, oraşul Uruk avea ziduri gigantice duble (tradiţia pune ridicarea acestora pe seama eroului legendar Ghilgameş), care cuprindeau înlăuntrul lor şi grădini şi ogoare, pentru a rezista unui asediu îndelungat.

Sumerienii ridicau însă nu numai zigurate, temple, palate regale şi ziduri de apărare, ci și case de locuit, grădini sau canale de irigaţie care asigurau rodnicia pământului şi aduceau recolte îmbelşugate. Distincţia modernă între artişti şi artizani nu exista în societăţile antice şi nici în Sumer sculptorul sau arhitectul nu era socotit altceva decât un bun meseriaş. De aceea nu cunoaştem numele creatorilor sumerieni ai operelor de artă, după cum nu-i ştim nici pe cei din Babilon sau din Asiria. Pentru noi, dezvoltarea artei mesopotamiene se leagă mai curând de numele regilor sub stăpânirea cărora au fost create aceste opere.

În ceea ce priveşte arta statuară, artiştii au trecut repede de la sculptarea în argilă uscată la soare sau în calcar a unor mici figurine înfăţişând zei la sculptarea în materiale mai dure (marmură, alabastru, bazalt, diorit) şi la dimensiuni mai mari, ajungând în cele din urmă la turnarea unor statui în bronz, argint sau aur. Dar în sculptură, la fel ca în oricare altă artă, materialul şi tehnica constituie doar premisele, hotărâtor fiind talentul. Iar sculptorii sumerieni şi-au dovedit cu prisosinţă talentul, reuşind să creeze adevărate miracole ale artei. Printre acestea se disting statuetele de alabastru reprezentând suverani sumerieni în atitudine de rugăciune, creaţii artistice foarte expresive prin atitudinea şi fineţea trăsăturilor. Este ca şi cum sculptorul nu ar fi vrut să reţină din persoana reprezentată decât ruga sa smerită, implorarea adresată divinităţii. Cunoaştem mai multe variante de statui înfăţişându-l pe regele din Lagaş, Gudea, dintre care unele nu au cap, altele sunt fără tors, iar altele sunt aproape intacte. În celebrul cap al Doamnei din Warka, aflat astăzi la Muzeul Irakian din Bagdad, se poate distinge o profundă spiritualitate. Fața de femeie din marmură albă o înfăţişează probabil chiar pe zeiţa Inanna (Iştar) şi, cu toate că nasul este în parte distrus, iar incrustaţiile care alcătuiau ochii şi sprâncenele sunt pierdute, această capodoperă degajă un sentiment de perfecţiune. Un alt produs remarcabil al artei statuare sumeriene este un portret sculptat în aramă înfăţişându-l pe Sargon I, creatorul Imperiului Akkadian, în care duritatea, voinţa şi energia stăpânitorului mesopotamian îi sunt clar întipărite pe chip. Aceste capodopere nu imită doar realitatea, ci tind să redea, cu o nesfârşită bogăţie de sugestie, viaţa interioară a celor reprezentaţi. Basoreliefuri precum Stindardul din Ur, Stela vulturilor, Stela lui Naram-Sin, în care sunt reprezentate scene de luptă, mărturisesc limpede că în Sumer arta de a sculpta în piatră ajunsese la o mare virtuozitate.

Contribuţiile aduse de sumerieni marchează îndeosebi evoluţia artei construcţiilor. În 1919, Walter Gropius definea arhitectura drept „arta care transformă pustiul în grădină şi înalţă minuni până la cer”. Definiţia se potriveşte de minune arhitecţilor sumerieni care au trăit cu 5.000-6.000 de ani în urmă. Ei cunoşteau şi foloseau deja în chip obişnuit nu numai coloana, dar şi arcul, bolta şi chiar domul, structuri arhitecturale care nu vor fi cunoscute în lumea mediteraneană decât multe secole mai târziu.

COSMIN POPESCU



NOTĂ: Articolele de pe Scarabeu.ro sunt proprietatea intelectuală a SC KAIROS COMERCIAL CONSULT 2004 srl și nu pot fi reproduse, parțial sau integral, fără acordul nostru scris.