ISTORIA ARTEI: Arta războinicilor asirieni

ISTORIA ARTEI: Arta războinicilor asirieni

În succesiunea civilizaţiilor antice din Mesopotamia, puterea politică şi militară a statului asirian a cunoscut apogeul în secolele IX-VII î.e.n., când a avut loc şi maxima înflorire a artei asiriene, îndeosebi a arhitecturii şi sculpturii. Civilizaţia asiriană a stat de la începuturile sale sub egida zeului Assur, cel care a dat şi numele primei capitale asiriene, întemeiată pe malul apusean al Tigrului. Imaginea zeului, cuprinsă de un cerc şi aureolată de aripile sale caracteristice, a devenit simbolul acestui popor războinic.

Triburile asirienilor ocupau încă din mileniul III î.e.n. o regiune nu prea întinsă din nordul Mesopotamiei, luptându-se din greu pentru supravieţuire cu Babilonul şi cu alţi vecini şi pierzându-şi adesea independenţa. Abia în secolul al XIII-lea î.e.n. Asiria şi-a câştigat statutul de mare putere militară, îndeosebi sub domnia lui Salmanasar I care, după supunerea întregii Mesopotamii şi mândru de templele, palatele şi fortificaţiile pe care le construise, n-a ezitat să se autointituleze „rege al lumii”. Urmaşii săi au continuat această politică de expansiune, puterea lor militară constând în buna organizare şi înarmare a oştirii.

Tiglatpalasar I, considerat adevăratul întemeietor al Imperiului Asirian, a profitat de starea de decadenţă a Egiptului şi a altor state din jur pentru a-şi îndrepta cuceririle înspre Asia Mică şi Urartu (Armenia), ocupând toată coasta siriană şi feniciană a Mării Mediterane. Assurnasirpal al II-lea a recucerit mare parte din teritoriile care fuseseră pierdute între timp şi a construit o nouă capitală la Nimrud (Kalach). De numele lui Sargon al II-lea, sunt legate victoriile asupra coaliţiei militare a Siriei şi Egiptului, transformarea regatului Israel în provincie asiriană, dar şi construirea fastuoasei capitale Dur-Şarrukin (actualul Khorsabad), cu grandiosul său palat regal. Următorul suveran, Sennacherib, a devastat Babilonul, dar a construit multe diguri şi canale, precum şi noua capitală a statului asirian, Ninive.

Ultimul mare rege asirian a fost Assurbanipal (Sardanapalos, cum i-au spus grecii), remarcabil comandant militar, sub a cărui domnie cultura asiriană a atins punctul maxim al splendorii sale: a construit temple şi palate, a înfiinţat în palatul său din Ninive o bibliotecă uriaşă (care, pe zeci de mii de tăbliţe de argilă cuprindea, scrise cu caractere cuneiforme, toate textele pe care scribii săi le găsiseră în templele mesopotamiene), în vreme ce sculptorii săi au realizat cele mai impresionante basoreliefuri din istoria artei asiriene.

Cel mai bine cercetat dintre palatele asiriene este cel de la Dur-Şarrukin, clădit în secolul al VIII-lea î.e.n. Marile intrări fuseseră decorate cu statui impunătoare de piatră reprezentând tauri înaripaţi cu cap de om (aşa-zişii sfincşi asirieni sau lamassu), uneori reprezentaţi cu câte cinci picioare, genii înaripate şi statui de regi. Efigia zeului naţional Assur, precum şi imaginea eroului mesopotamian Ghilgameş strângând de gât un leu erau omniprezente în palatele regilor asirieni. Decoraţia murală era realizată cu cărămizi multicolore emailate, iar basoreliefurile erau lucrate în alabastru, rocă albă translucidă (folosită mult în Antichitate şi de către sculptorii egipteni, greci şi indieni) a cărei moliciune oferă posibilitatea de a fi frumos sculptată.

În palatul de la Nimrud, regele asirian Assurnasirpal al II-lea este personajul principal al sculpturilor în ronde-bosse şi al basoreliefurilor, al scenelor de război şi al scenelor de vânătoare. Înalt, cu ţinuta impunătoare, cu musculatura evidentă, suveranul este prezentat stând în picioare, ţinând în mână sceptrul sau arcul. La Ninive, reprezentările sculpturale îl arată pe Assurbanipal (668-626 î.e.n.), suveranul renumit pentru neîndurarea şi cruzimea arătate duşmanilor săi, dar şi pentru dragostea pe care o purta artei şi culturii, ca pe un bărbat viguros, cu o talie înaltă, o faţă lată, ochii larg deschişi, nasul drept, buzele groase, părul bogat şi frizat în şuviţe lungi, după moda asiriană. Basorelieful Assurbanipal la vânătoare, aflat la British Museum din Londra, excelează prin dinamica acţiunii, diversitatea atitudinilor şi sugerarea mişcării oamenilor şi animalelor.

Cum toată forţa, bogăţia şi prestigiul Imperiului Asirian se bazau pe spiritul său războinic, temele basoreliefurilor care împodobeau zidurile palatelor regale erau alese în consecinţă: soldaţi, care de război, scene de bătălie, masacre, convoaie de prizonieri, popoare supuse aducând tributul învingătorilor. Artistul asirian nu căuta să redea adevărul istoric în scenele sale, ci să aducă un omagiu puterii asiriene, să preamărească isprăvile războinice şi cinegetice ale suveranului său, protejatul zeului Assur. Trebuie accentuat înainte de orice faptul că, spre deosebire de Babilon, unde arta era cu precădere religioasă, în Asiria ea era mai cu seamă regală şi militară. Lăudăroşenia şi propaganda erau deja cunoscute în lumea antică, însă aceste „arme” vor fi desăvârşite de artiştii de la curtea despoţilor asirieni. Succesul vânătorii şi victoria armatei asiriene asupra armatelor străine par a fi asigurate întotdeauna doar prin simpla prezenţă a regelui, iar în scenele de război, dintre numeroşii morţi şi răniţi, nici unul nu este asirian. De asemenea, pronunţarea şi exagerarea musculaturii este evidentă: toate corpurile din perioada târzie a Imperiului Asirian, îndeosebi cele ale regilor şi ale dregătorilor, arată aceeaşi hipertrofie a musculaturii care vrea să sugereze o forţă fizică excepţională şi o valoare militară deosebită.

Gingăşia, graţia, afecţiunea, interesul pentru om, pentru sufletul omenesc, pentru viaţa sa interioară par să fi fost absente din arta acestor războinici. În schimb, sculptorul asirian s-a dovedit un artist desăvârşit al lumii animale: vânătorile de lei sunt scenele cele mai frumoase şi mai reprezentative ale artei acestui popor. Leoaică străpunsă de săgeţi şi Leu agonizând, basoreliefuri din alabastru descoperit la Ninive şi păstrate astăzi la British Museum, îmbină naturalismul cu stilizări dintre cele mai rafinate. O adevărată virtuozitate a artistului este vădită în redarea anatomiei şi mişcării, a odihnei şi furiei, a suferinţei şi agoniei, cele două basoreliefuri detaşându-se ca simboluri universale ale durerii şi disperării trăite înaintea ireversibilei pierderi a vieţii.

Mai multă lumină asupra trecutului învăluit în legendă al Asiriei au adus, în veacul al XIX-lea, săpăturile arheologice. Dintre cercetători s-au remarcat britanicul Claudius Rich, care a studiat îndeaproape ruinele din Babilon şi Ninive, francezul Paul-Émile Botta, care a efectuat campanii de săpături la Ninive şi Dur-Şarrukin, şi britanicul Austen Henry Layard (1817-1894), care a dezgropat vestigiile vechii capitale asiriene Nimrud şi a efectuat o nouă campanie de săpături la Ninive. În ultimele decenii, în contextul tensionat al schimbărilor geopolitice din Orientul Mijlociu, siturile arheologice au suferit pagube însemnate, ignoranța și fanatismul religios distrugând cu ciocanele statui şi artefacte asiriene din Muzeul Irakian din Mosul şi trecând cu buldozerele peste ruinele orașului antic Nimrud. Poate că măreția neamurilor apuse din ceea ce odinioară se numea Mesopotamia se va păstra în cultura noastră universală, iar valorile nobile ale omenirii se vor dovedi superioare fanatismului religios. În fond, primele și-au asigurat de multă vreme nemurirea…

COSMIN POPESCU



NOTĂ: Articolele de pe Scarabeu.ro sunt proprietatea intelectuală a SC KAIROS COMERCIAL CONSULT 2004 srl și nu pot fi reproduse, parțial sau integral, fără acordul nostru scris.