HISTORY OF ART: Greece - The sacred architecture

HISTORY OF ART: Greece - The sacred architecture

La câteva veacuri după năvălirea războinicelor triburi dorice, au fost puse în Grecia bazele primei perioade de înflorire a culturii elene: perioada arhaică (secolele VII-VI î.e.n.). Teritoriile ocupate de greci (cum i-au numit romanii pe eleni) erau fragmentate de bariere neregulate de ape şi munţi care le separau, favorizând apariţia unităţilor politice locale independente, aflate adesea în relaţii conflictuale unele cu altele, dar legate între ele prin comunitatea de limbă şi credinţă. Oraşul-stat numit polis constituia deja norma în anul 776 î.e.n., când s-au organizat la Olimpia primele jocuri panelenice („ale tuturor grecilor”).

Urmându-i pe fenicieni în întemeierea de colonii la mare depărtare, polis-urile greceşti s-au îmbogăţit de pe urma comerţului. Colonizarea greacă, începută în secolul VIII î.e.n., a avut de la început un aspect organizat, fiind orientată în două direcţii principale: înspre nord-est, prin Strâmtori, până pe coastele Mării Negre (corăbierii greci debarcând şi stabilindu-se şi pe ţărmul nostru, la Histria, Tomis şi Callatis), precum şi spre vest, pe coastele sudice ale Italiei şi în Sicilia (motiv pentru care regiunea avea să fie cunoscută în Antichitate ca Magna Graecia – Grecia Mare).

În această perioadă, cultul grec se desfăşura simplu şi fără complicaţii. Viaţa religioasă era axată pe venerarea zeilor şi a strămoşilor-eroi, cinstirea lor fiind legată de anumite locuri sacre, care au fost împrejmuite şi pe care au fost ridicate monumente şi temple. Aceste centre ale cultului, îndeosebi cele panelenice (Olimpia, Delfi, Delos), îi atrăgeau cu ocazia sărbătorilor pe grecii din diferitele ţinuturi, veniţi să aducă ofrande. Arta era, în vechea Eladă ca de altfel în întreaga lume antică, strâns legată de religie şi mit. Arhitecţii ridicau temple, sculptorii ciopleau figuri de zei, iar pictorii ilustrau vechile legende.

Arhitectura sacră a beneficiat din plin de noile condiţiile de viaţă din lumea greacă şi de fervoarea sentimentului religios: construite iniţial din lemn, templele devin tot mai numeroase, procurându-le zeilor olimpieni locuinţe trainice din piatră şi marmură. Sub forma lui canonică, fixată către anul 600 î.e.n., templul grec avea un plan dreptunghiular, fiind împărţit în trei compartimente: vestibulul (pronaos), sala principală (cella sau naos) şi vestibulul din spate (opistodom). Conform cu tradiţiile din ţara faraonilor, edificiul sacru era orientat spre răsărit, însă spre deosebire de templul egiptean, plin de mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec era deschis acestora, având statuia zeului la vedere, pentru a i se aduce ofrande. Unele sanctuare cuprindeau şi alte construcţii în afară de templu şi de altar: acestea sunt tezaurele, menite să adăpostească cele mai preţioase ofrande. Ele constau dintr-o mică încăpere precedată de un vestibul susţinut de două coloane.

Elementul definitoriu al templului grec este coloana. În predilecţia lor pentru coloane, egiptenii fuseseră precursorii grecilor, dar coloanele din templele lor erau prea apropiate unele de altele şi prea masive în raport cu tavanul ce se sprijinea pe ele. Coloana greacă, în schimb, corespundea mai bine scopului de a sprijini tavanul şi acoperişul, intervalul dintre coloane fiind determinat de lungimea blocurilor de piatră care formau antablamentul. Pentru realizarea acestor edificii, arhitecţii greci au folosit matematica, calculând precis raporturile dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație, ceea ce face ca templele să degaje impresia de perfecţiune.

Elemente precum antablamentul şi colonada nu erau lăsate la discreţia arhitectului, ci ascultau cu stricteţe de nişte canoane care le fixau forma, proporţiile şi decoraţia, canoane pe care le desemnăm astăzi cu tradiţionala denumire de ordine. Cele mai celebre sunt ordinul doric şi cel ionic, elaborate în perioada arhaică şi care vor sluji de-acum înainte drept cadru imuabil, în ceea ce priveşte partea esenţială, arhitecturii greceşti clasice, apoi celei romane şi, ulterior, arhitecturii renascentiste (acestor două ordine li se va adăuga, mai târziu, un al treilea, ordinul corintic). Ordinul doric, provenit din regiunea iniţial cea mai dinamică a Greciei continentale, Peloponesul, se impune prin forţa, sobrietatea şi rigoarea lui; ordinul ionic, apărut pe coastele vestice ale Asiei Mici (Ionia) şi în arhipelagul Mării Egee, se caracterizează prin graţie, bogăţie şi fantezie.

Printre templele dorice reprezentative ale perioadei arhaice se numără Heraionul (templu dedicat zeiţei Hera) din Olimpia, templul lui Apollo din Corint, templul Artemisei din Korkyra (în insula Corfu), Heraionul din Selinunte (în Sicilia) și cel din Paestum (sudul Italiei). Monumentele ionice cele mai cunoscute din vremurile arhaice sunt Heraionul din insula Samos, ridicat în jurul anului 700 î.e.n., şi Artemisionul din Efes, distrus şi refăcut integral după anul 356 î.e.n. Templul zeiţei Artemis, ridicat şi datorită contribuţiei lui Cresus, regele filoelen al Lidiei, era deosebit de somptuos decorat, fiind acoperite cu sculpturi până şi bazele coloanelor. Pătrunzând în Grecia continentală, ordinul ionic a îmbrăcat şi unele forme particulare: la tezaurul cetăţii Siphnos de la Delfi (cca. 530-525 î.e.n.), în locul coloanelor au fost folosite ca puncte de sprijin cariatide, elemente sculpturale reprezentând femei.

În secolul al VI-lea î.e.n. apar şi germenii urbanismului. În timpurile cele mai vechi, cartierele de locuinţe erau grupate în jurul agorei, piaţa în care se desfăşura viaţa politică şi comercială a oraşului, şi în jurul templului, ridicat de obicei pe o înălţime fortificată, acropola. Cetăţi precum Atena erau protejate cu ziduri puternice de piatră, în vreme ce spartanii se bazau pe puterea armatei lor şi nu posedau ziduri de protecţie împotriva atacatorilor. Templul nu era singura construcţie ce înfrumuseţa oraşul-stat: teatre, precum cel de la Epidaur, cu o acustică perfectă, gimnazii şi palestre destinate exerciţiilor fizice îşi etalează astăzi ruinele grandioase atât în metropole cât şi în colonii.

COSMIN POPESCU



NOTĂ: Articolele de pe Scarabeu.ro sunt proprietatea intelectuală a SC KAIROS COMERCIAL CONSULT 2004 srl și nu pot fi reproduse, parțial sau integral, fără acordul nostru scris.